Biojucarii S.R.L. este o intreprindere socială unde realizam design si productie de jocuri si jucarii din lemn masiv, educative, ecologice si incitante  pentru copii.

“Bio – jucarii” a luat fiinta ca urmare a constientizarii propriilor noastre nevoi familiale, ca parinti si educatori: nevoia de a ne proteja copilul de contactul cu substante chimice cum sunt ftalatii din plastic, formaldehidele din placaj; nevoia de a avea la indemana instrumente educative, durabile, versatile; nevoia de a oferi copilului nostru o “scoala in familie” pasionanta si stimulativa.

Jocul si jucaria din lemn au calitatea de a fi „deschise”, calitatea de a lasa loc dezvoltarii creativitatii copilului. In jocul cu lemnul, copilul conduce, utilizand piesele in noi si noi feluri, pe masura ce creste. Cuburile din lemn pot fi folosite la varsta de un an pentru a construi un turn, la varsta de 4 ani pentru a invata numerele, la 6 ani, pentru a invata operatii aritmetice simple. Alte elemente ale jocurilor pot fi in acelasi timp obiecte decorative, folosite pentru activitati verbale (cream o poveste pornind de la ele) si artistice (le pictam).

Din toate aceste motive, am ales lemnul masiv, prelucrat fără adaosuri chimice dăunătoare mediului şi utilizatorilor.  In atelierul nostru, prelucrarea lemnului se realizează atât artizanal cât şi mecanic, cu ajutorul echipamentelor cu comanda numerica.  Substanţele folosite pentru finisajul mobilierului sunt de origine naturală: ceară de lemn pe bază de ceară de albine, uleiuri cerate şi emulsii din seminţe şi/sau răşini naturale, pigmenti de pamant. Substanţele de finisaj folosite sunt produse în Germania, însă sperăm ca în scurt timp să putem achiziţiona aceste produse ecologice şi de la producători români. 

Firma este înfiinţată în anul 2015 în cadrul unui proiect european şi are statut de structură de economie socială – mai multe date despre proiect gasiti aici. Caracterul social al întreprinderii constă în angajarea în mod prioritar a resurselor umane necalificate din zona Galanesti – Vicov - Radauti  pe care îşi propune să le instruiască şi să le integreze profesional. Atelierul este situat în comuna Gălăneşti, judeţul Suceava, într-o clădire industriala care datează din perioada imperiului Austro-Ungar, când Bucovina, parte din Țara de Sus a Moldovei, încă nu se unise cu România. Cladirea a fost reamenajata, dotata cu centrala termica si are sursa de apa proprie.

Pe termen lung, obiectivul nostru educativ este de a oferi parintilor si copiilor, jocuri si jucarii prin care sa potenteze dezvoltarea mai multor tipuri de inteligenta: verbala, numerica, spatiala, sociala, logica, muzicala. Portofoliul nostru de produse este in dezvoltare, deoarece ne dorim sa realizam de la idee pana la produs, cat mai multe tipuri de jocuri, care sa acopere cat mai multe grupe de varsta.

Obiectivul economic al întreprinderii vizează productia si comercializarea de jocuri care creaza un mediu sănătos, lipsit de substante nocive cum sunt formaldehidele, care sunt folosiţi extensiv în realizarea panourilor/placajului şi a altor substituenţi ai lemnului masiv.

Obiectivul social al întreprinderii este acela de a  angaja în continuare şi de a califica persoane necalificate, cu deficienţe, greu angajabile din judeţul Suceava şi de a le oferi un loc de muncă corect remunerat.

Obiectivul nostru de protectie a mediului  vizeaza atat folosirea finisajelor ecologice, cat si utilizarea cat mai judicioasa a lemnului. Dat fiind ca lemnul are durata de viata mare, jocurile si jucariile pot fi folosite cu placere de mai multe generatii de copii si educatori.

contact@biojucarii.ro

 

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European

Investeste in oameni!
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară. 6 "Promovarea incluziunii sociale"
Domeniul major de intervenţie.6.1. "Dezvoltarea economiei sociale"
Titlul proiectului: "ISSP – Intreprinderi sociale pentru producții și servicii"
ID: POSDRU/173/6.1/S/147409

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro